sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Un decor în care se face simțită prezența elementelor naturale devine mai armonios, mai primitor, estetic și de-a dreptul uluitor. Condiția este să realizezi un echilibru între toate tipurile de materiale prezente, iar combinația dintre componentele naturale și tipul de amenajare să fie una reușită.
Una dintre abordările de succes dar costisitoare când vine vorba despre includerea naturii în casa ta, se referă la pereții acoperiți cu piatră. Cele mai des folosite roci pentru acest tip de amenajare sunt calcarul și travertinul.
Deși costurile pentru îmbrăcarea cu piatră naturală a unui metru pătrat de perete nu sunt mici deloc (peste 200 lei), rezultatul este unul remarcabil, demn de un interior modern, luxos și plin de stil. O amenajare care implică piatra naturală pe pereți necesită angajarea unor specialiști, atât pentru sfaturi de design cât și pentru munca propriu-zisă.
Nu este indicat ca o încăpere întreagă să fie placată cu calcar, deoarece senzația de apăsare va fi prezentă și, pe deasupra, pereții nu vor suporta ușor o greutate așa mare.
Pentru o complicitate originală, alătură bucăților de calcar alte materiale naturale. Lemnul, de exemplu, este ideal pentru o asemenea combinaţie. Prezent în mobilierul din încăpere, în accesorii sau în podea, lemnul masiv va accentua oricând sentimentul de naturalețe și căldură.
Chiar dacă la prima vedere un perete acoperit cu piatră pare rece, acesta se transformă într-un adevărat punct de atracție, cald și îmbietor, dacă este individualizat cum se cuvine.
Un șemineu integrat în piatră, câteva rafturi din lemn afișând fotografiile de familie sau niște suporturi cu lumânări sunt doar câteva dintre cele mai întâlnite căi de umanizare a peretelui.
Băile, bucătăriile și mai ales livingurile sunt cele mai recomandate spații pentru afișarea unei colecții de piatră naturală. Un singur perete accesorizat cu calcar sau cu travertin este suficient pentru a face o declarație de atitudine. Îmbrăcarea unei suprafețe verticale cu piatră naturală constituie un adevărat act artistic, ce sporește atmosfera exotică din locuință și schimbă total aspectul încăperii. Acesta este și motivul pentru care tot mai mulți proprietari aleg amenajarea caselor apelând la estetica pietrei naturale.











Prelucrată sau mai aproape de starea pură, piatra este oricând un plus pentru decor, înlăturând senzația de monotonie și banalitate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu